Oamenii școlii la finele celui de-Al Doilea Război Mondial

E interesant că în perioada 1944-1948, niciunul din semnatarii textelor despre educaţie nu a definit cuvintele „democrat”, „democraţie”. Sau poate nu era interesant ori nu aveau cunoştinţă de sensul acestui termen pe care îl goliseră de conţinut, iar apoi îl deturnaseră pentru a construi o societate falimentară din toate punctele de vedere.

Propaganda de reeducare prin presă a avut un oarecare succes în rândul populaţiei marginale şi marginalizate, sărăcită de război, oripilată de extremişti. Oameni ca învăţătoarea Nedelcu sau profesoara Maria Seceleanu, ambele din Bucureşti, au fost lăudate în ziarul Scânteia pentru munca lor de voluntariat, insinuându-se că erau simpatizante ale bolşevismului: „Munca plină de încredere a învăţătoarelor pentru răspândirea culturii în mijlocul poporului muncitor la Școala nr.41 de Fete, Bucureşti din Calea Griviţei.(…) Am bătut la toate porţile. Cine credeţi că mi-a răspuns? Cetăţenii din cartier, amărâţii de ei, şi armata, armata democrată, care ne-a dat maşini, ne-a dat maşini ca să astupăm gropile, declară doamna Nedelcu”. Ȋnvăţătoarea colectase un milion de lei pentru a construi o şcoală nouă în cartier şi pentru a cumpăra obiecte de îmbrăcăminte pentru elevii care urmau să înveţe aici. A făcut eforturi mari deşi era o mamă singură, cu un soţ dispărut în război şi doi copii în întreţinere. (Ada Gregorian – “O învăţătoare a ridicat o şcoală nouă în Bucureşti”, 25 ianuarie 1947). Ȋn amintitul articol, aceeaşi ziaristă îi făcea un portret profesoarei care le preda muncitorilor de la Atelierele Griviţa: „Doamna Maria Seceleanu, profesoară la Școala nr. 40 de Fete CFR predă în fiecare după-amiază muncitorilor analfabeţi de la Atelierele Griviţa, Ȋi vine greu căci toată dimineaţa i-o răpeşte şcoala cu copiii şi are casă grea, doi băieţi studenţi. Dar nu poate renunta la cursul de analfabeţi, pe care-l predă voluntar, şi nici muncitorii n-ar renunţa la ea, într-atâta o iubesc şi o respectă.”

La finele războului, lumea educaţională era plină de oameni devotați școlii. Adesea, cei care-o alcătuiau, n-aveau tangenţe cu ideologia sau politica. De zeci de ani fuseseră învăţaţi acasă, la biserică şi la şcoală că trebuie să-ţi iubeşti aproapele, să fii solidar cu el în vremuri grele.