joi, noiembrie 14, 2024
Ambasador Erasmus+

Corina Rusz – Curajul de a proiecta și coordona educația modernă

Pe Corina  Delia Rusz o-ndrăgești chiar de la prima ei privire: una senină, sinceră, plină de entuziasm. Nu întâmplător Corina  a devenit întâi învățătoare, apoi profesoară pentru învățământul primar. A urmat cursurile Liceului Pedagogic  „Iosif Vulcan” din Oradea, apoi Facultatea de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea „Vasile Goldiș” din Arad. Are studii postuniversitare în management educațional care i-au folosit în funcția  director-adjunct al Școlii Gimnaziale „George Coșbuc” din Medieșu-Aurit, județul Satu-Mare (2009- 2012). Azi predă  la Școala devenită Profesională „George Coșbuc”, este Ambasador Erasmus+ și Ambasador eTwinning. Este formator și mentor acreditat al statului român, are numeroase cursuri de pregătire profesională și personală, a orgnizat concursuri școlare locale, regionale, naționale. A scris cărți de specialitate și a cochetat cu presa ca redactor la  revista „Lumea copiilor”. După o carieră de trei decenii, Corina Rusz se poate mândri cel mai mult cu familia și foștii săi elevi. Ele îi sînt cele mai importante realizări. Iubesc ochii Corinei nu numai pentru sinceritatea privirii lor, ci și pentru bunătatea și seriozitatea cu care aceștia o dezvăluie pe cea care am cunoscut-o acum aproape un an. Ochii Corinei transmit mesajul că iubirea nu încetează, iar toleranța ne face mai buni.

M.N.: – Ce îți place să faci cel mai mult ca Ambasador Erasmus+ și eTwinning?

C.R.: – Cel mai mult  îmi place să inspir prin exemplul propriu! Eu sunt profesoară pentru învățământul primar la Școala Profesională ,,George Coșbuc” Medieșu Aurit din Satu-Mare, o școală din mediul rural, unde  copiii  provin din medii foarte  diverse și, poate tocmai de-aceea, în școală se desfășoară cu succes, atât proiecte Erasmus+, cât  și proiecte eTwinning. Da, dragi colegi: se poate să implementezi Erasmus+ și eTwinning în orice școală din România! Vă încurajez pe toți cei care încă nu ați făcut primii pași spre aceste proiecte să o faceți cu mult curaj! Noi toți vă vom îndruma și vă vom călăuzi pașii spre această lume fascinantă a proiectelor europene!

În  cadrul evenimentelor  de promovare și diseminare pe care le organizez,   vorbesc cu multă pasiune  despre avantajele acestor  două  programe  și despre beneficiile pe care acestea le au asupra dezvoltării  noastre profesionale, asupra copiilor, dar și asupra comunității din care facem parte. Gândesc în permanență spre viitor, mă inspir din trecut și mă adaptez ușor situațiilor din prezent, iar acest lucru se reflectă în proiectele pe care le scriu. Proiectele  Erasmus+ și eTwinning li se potrivesc foarte bine elevilor mei pentru că schimbul de informații se bazează pe tehnici și metode de lucru foarte diverse cu care eu m-am familiarizat în aceste proiecte.

M.N.: – Când scrii proiecte ai în vedere anumite priorități educaționale pentru copiii beneficiari?

C.R.: – Lucrez cu școlarii de vârstă mică, iar aceste proiecte sunt locul ideal de implementare a metodelor și tehnicilor de lucru inovative, creative, aplicate concret în curriculum, care au în vederea realizarea tuturor competențelor cheie, priorități pentru copii și pentru educație.

MN: – Ai vreo tehnică preferată, vreun exercițiu sau vreun schimb de experiență din Erasmus + și eTwinning care te ajută, în mod deosebit, în activitatea ta de profesoară pentru cei mai mici școlari?

C.R.: – În aceste proiecte am învățat să fiu curajoasă în utilizarea activităților nonformale pe care le aplic la clasă, iubesc noile tehnologii și  mă folosesc de tot ce acestea ne oferă la momentul actual.  Am învățat foarte multe tehnici  și metode pe care le trec prin filtrul propriu, le adaptez și le aplic în funcție de context, de vârsta participanților,  dar și de locul de desfășurare al activităților.

M.N.: – Cum se vede lumea educațională în călătoriile Erasmus+?

C.R.: – Am avut parte de experiențe uimitoare în care-am legat prietenii cu parteneri din școlile europene, pe care i-am cunoscut prin intermediul acestor călătorii și astfel suntem fiecare dintre noi mai îmbogățiți datorită schimburilor de experințe didactice de care ne-am bucurat împreună.

M.N.: – Ți-a rămas în suflet vreo experiență didactică din mobilitățile la care ai participat?

C.R.: – În cadrul mobilităților ești expus la o mare diversitate de metode, tehnici, culturi, iar mie îmi râmân mereu în suflet oamenii pe care îi cunosc aici și experințele pe care le  trăim împreună, deoarece Erasmus+ și eTwinning sunt cu oameni și pentru oameni!

One thought on “Corina Rusz – Curajul de a proiecta și coordona educația modernă

  • Felicitări Corina, ai fost mentorul meu, mi-ai arătat cărarea către Etwinning.

Comentariile sunt închise.