„Nu îmi plac clișeele, (…) de aceea încerc să stau departe, pe cât posibil, de falsurile de orice fel.” – Ileana Racoviceanu, expert în comunicare și PR la ANPCDEFP

„Sînt expert în comunicare și relații publice la Agenția europeană cu nume lung.” Așa se recomandă prietena mea Ileana Racoviceanu, unul din cei mai creativi, muncitori și fideli oameni pe care i-am cunoscut. O mai caracterizează curiozitatea, curajul de a desțeleni drumurile încâlcite, tenacitatea. Așa se face că a urmat cursuri de vioară timp de cinci ani, cursuri de grafică, improvizație teatrală și scriere creativă. Dansează, tot la cursurile urmate în timpul liber, și face niște fotografii reușite, listate pe un foarte cunoscut blog internațional de profil. Angajată la ANPCDEFP (Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale) încă de la înființarea structurii în România (2007), Ileana coordonează azi, grupul Ambasadorilor Erasmus+ România, revista lunară a Agenției – ANews-, proiectul anual Certificatul Lingvistic European. Organizează și gestionează alte evenimente punctuale și periodice de promovare a programului Erasmus+. Învață în permanență pentru a evolua și pentru-a înțelege mai bine oamenii și lumea. Poate asta ne-a apropiat, inițial într-un interviu telefonic, apoi la un eveniment: dorința de (auto)cunoaștere și autodepășire, aplecarea către umanitate. Sînt peste 12 ani de-atunci. Spiritul i-a rămas tânăr, nu pentru că a absolvit recent, cu nota 10, al doilea masterat (Universitatea din București, specializarea Ped Arte), ci și pentru că, în momentele dificile pe care le-am traversat în ultimii ani, a știut să-și onoreze prietenia și profesia. Drept pentru care îi sînt recunoscătoare și încerc s-o răsplătesc făcându-vă cadou acest interviu. Lectură plăcută!

M.N.: – De ce-ai ales cibernetica și calculatoarele într-o Românie a anilor 80, în care nici nu se punea problema călătoriei în afara țării, darmite în spațiul Comunității Economice Europene (CEE) cum se numea precursoarea UE?

I.R.: – Am asociat cibernetica mai degrabă cu Asimov și cu Frank Herbert, nu neapărat cu ieșirea din țară – deși descoperisem că mai multe capitale europene erau accesibile, chiar și prin anii ‘80. Apărea clar, scris în Mersul trenurilor, o cărțulie în format A5, cu peste 100 de pagini. Iar eu, pe atunci, aveam mare încredere în cuvântul scris! Mai târziu, când gramatica și punctuația au devenit opționale, lucrurile s-au mai schimbat, dar asta este o altă poveste. Cibernetica însemna inovație și era atunci singura facultate de acest tip din țară. Iar eu aveam cumva de demonstrat niște lucruri: picasem treapta a II-a pentru că învățam anatomie pentru admitere la facultate, în locul matematicii și fizicii pe care ar fi trebuit să le învăț pentru treaptă, și engleză, pentru că mă fascina descoperirea semnificațiilor, a idiomului etc. Așa că, șoc!, am picat și, prin urmare, aveam de arătat că, hei, a fost un accident! La facultate am avut cel puțin doi sau trei profesori foarte pe sufletul meu, la engleză, la seminarul de matematică și la sisteme informaționale și baze de date. Iar școala m-a ajutat să văd și să-mi recunosc partea ordonată și structurată din mine, despre care nu știusem nimic până atunci, ceea ce a fost un mare plus!

M.N.: – După 1990, de la Camera de Comerț și Industrie unde te-ai angajat, te-ai întors ca salariată la Prosper-ASE Language Centre, apoi la ANPCDEFP unde lucrezi și azi. Între timp ai colaborat cu edituri și ONG-uri cunoscute. Munca de la agenție include și activitățile tale profesionale din trecut? Dar pasiunile din prezent?

I.R.: – Într-un fel, da, munca la Agenție m-a condus spre activitățile pe care mi-am dorit să le fac inițial și anume … regie. Este foarte interesant că, până la urmă, viața te ajută să faci „limonada“ despre care credeai că te va împlini profesional! Evenimentele de tot felul, indoor și outdoor, printre care și un semi-maraton, LinguaFEST – ajuns la cea de-a 12-a ediție anul acesta, revista instituțională ANews, relația de comunicare cu colegii din alte țări, mai nou – Ambasada Erasmus, toate acestea sunt doar câteva „etichete“ care îmi pot defini munca, parțial individuală, parțial alături de colaboratori pe care îi apreciez foarte mult, cum sunt, de exemplu, colegii din Agenție și cei de la Reprezentanța Comisiei Europene.

Fiecare activitate ascunde însă și lumini și umbre, multă negociere, atenție, observare, multe resurse, colaborare ș.a.m.d. care presupun interacțiuni constante cu oameni cu care câteodată poți construi lucruri uimitoare. Sigur, poți să întâlnești oameni alături de care înveți și care te transformă extraordinar și oameni care, încă funcționează „îmbrăcați“ în hainele cele noi ale împăratului, pe care îi validează obiecte sau minime autorități – și atunci este trist, dar face și asta parte din scenariu. Mă ajută să trec peste părțile mai puțin vesele pasiunile mele, aproape aceleași dintotdeauna: educația și arta performativă, ambele cu scenarii și rezultate surprinzătoare, în timpi diferiți.

M.N.: – Numeroasele pregătiri formale și nonformale te califică drept unul dintre cei mai buni specialiști din structura Erasmus de la noi, dar și din UE. Te descurci foarte bine în conversațiile de limbă engleză și onorabil în alte trei limbi străine. Ai multiple preocupări complementare profesiei de ofițer de comunicare la Agenție. Când te ocupi de Ileana?

I.R.: – Să mă ocup de mine înseamnă și toate lucrurile acestea la un loc, Erasmus-ul și networking-ul au ajuns să fie, cumva, my middle names, și de multe ori, îmi acompaniază existența și dincolo de 9.00 – 18.00. Este valabil și pentru o foarte bună parte dintre oamenii care s-au virusat cu Erasmus, în ultimii 35 de ani și mai bine. Nu cred că în perioada aceasta se mai poate face o diferențiere foarte exactă între viața personală și viața profesională – oricât de indicat ar fi și oricât de tare s-ar vorbi despre asta. Dacă te preocupă niște lucruri, le vei duce cu tine și le vei face tot timpul! Când comunici cu onestitate despre avantajele unei experiențe, cum este cea prin care poți să crești prin educație europeană, despre modul vizibil în care se transformă oamenii și despre felul în care aleg să își ducă mai departe noul ADN, nu ai cum să faci pauză. Este ca și când, atunci când dormi, ți-ai lăsa ficatul sau alt organ pe noptieră. Nu se poate așa ceva!

M.N.: – Tot ceea ce faci le pare multora foarte ușor, simplu, la îndemână. Care e realitatea?

I.R.: – Clișeul ar suna cam așa „dacă faci cu pasiune, e simplu“. Nu îmi plac clișeele și, în general, lipsa de autenticitate îmi produce o activitate gastrică extremă, de aceea încerc să stau departe, pe cât posibil, de falsurile de orice fel. Revenind: realitatea mea este frumoasă și frustrantă, în egală măsură. Mă încarcă discuțiile cu sens, multe dintre ele cu copilul meu, Mircea, student acum la a doua facultate – Cognitive Sciences, care are talentul de a-mi oferi și informație și emoție. Așa că îi sînt recunoscătoare la maxim! Mă încarcă teatrul, dansul și muzica, fiecare descoperire a universului din capul unor oameni pe care îi admir: coregrafi, arhitecți, regizori, scenografi, performeri, profesori și mulți copii, în care am mare încredere! Și toate ocaziile în care pot să vorbesc despre ei! Și așa, frustrările devin mai suportabile!

M.N.: – În doar un an și jumătate de la crearea sa, grupul Ambasadorilor Erasmus+ România, pe care îl coordonezi, este printre cele mai dinamice și vizibile din Europa. Care sunt criteriile de care țineți cont, tu și colegii tăi, la depunerea dosarelor de selecție, dar și la evaluarea activităților pe care le au membrii acestuia?

I.R.: – Adevărul este că nici nu sunt foarte multe rețele de Ambasadori Erasmus până acum în Europa, deși există preocupări în acest sens, în mai multe țări. Însă mă bucur că sîntem inovatori și la acest capitol fiind prezentați ca exemplu de bună practică. Ambasada Erasmus este formată din oameni care activează în școli, universități, ONG-uri, pasionați de învățare continuă și care-au avut proiecte finanțate prin programele UE, Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate. Este o rețea de voluntari care cred în transformarea prin învățare și care își alocă din timpul și resursele personale pentru a transmite și-a vorbi despre experiențele de învățare de care s-au bucurat. Sînt oamenii care nu te vor învăța să scrii un proiect, dar care îți vor spune ce ai de câștigat dacă te hotărăști să o faci. Îți vor arăta pe care drum să mergi ca să faci și tu parte din acest ecosistem european de învățare. De aceea, este important să fie deschiși și cinstiți când vorbesc despre experiențele lor și, bineînțeles, să știe să o facă. Dar de asta ne ocupăm și noi, prin sprijinul pe care li-l oferim constant (activități de formare, întâlniri anuale, participarea la evenimente naționale și europene etc.).

M.N.: – Viața e plină de riscuri și neprevăzut. De aceea ai absolvit recent studii aprofundate în pedagogii alternative?

I.R.: – Pedagogiile alternative mi-au confirmat faptul că adulții și educatorii secolului trecut aveau mai multă disponibilitate de-a merge spre corp  – chiar dacă nu se vorbea deloc despre asta. Cum nu se vorbea nici despre emoții! Fiecare părinte se aștepta ca băieții și fetele să afle ce înseamnă matuirtatea și din natură. În prezent a dispărut legătura cu natura. Nici comunicarea nu s-a îmbunătățit foarte mult. Cunosc femei care au copii dar care nu au idee că au (și) un corp sau care știu ce au în poșetă, dar nu știu câte oase au la o mână … Dar acesta este un cu totul alt subiect pe care , poate, îl vom discuta într-o altă interacțiune. Mai sper că, într-o bună zi, corpul va fi mai legat de cap ca acum și va înceta să ne atragă atenția doar prin durere sau rușine! În acest scop intenționez să propun un program de formare  care să le permită participantelor să vorbească despre corpurile lor, despre depozitele de nemulțumiri pe care le-au acumulat și care să găsească, pe parcursul întâlnirilor, soluții, acceptare și sprijin, oferite cu bucurie și generozitate de colegele din grupurile de lucru!