Tyll, bufonul tuturor epocilor

Am descoperit scriitura lui Daniel Kehlmann acum zece ani. Eram în Spania, la o bursă Erasmus+ și, deși timpul meu liber era drămuit, seara am reușit să citesc romanul „Măsurarea lumii” (ed. Humanitas, 2007, traducătoare Corina Bernic), un omagiu adus geografului și naturalistului Friederich Alexander von Humboldt (1769-1859). Umorul, dinamica dialogurilor dintre Humboldt și prietenul său Carl Friederich Gauss, căutători neobosiți ai înțelesurilor vieții, trecerile subtile de la o idee la alta m-au ținut trează în nopțile petrecute în camera hotelului universitar în care am locuit pentru aproape trei săptămâni. La nivel global „Măsurarea lumii” s-a vândut în peste un milion de exemplare tipărite fiind o carte tradusă în 40 de limbi.

Autor de piese de teatru și scenarii de film, romanicerul Daniel Kehlmann este considerat azi cel mai important scriitor german în viață, fiind recompensat cu numeroase premii și distincții naționale și internaționale: premiul Thomas Mann (2008) sau Prix Cévennes du roman européen (2010).(cf.Wikipedia.org)

Imediat după pandemia de Covid-19, l-am redescoperit pe Daniel Kehlmann în librăria unui mall bucureștean. Vreo două luni am râvnit la romanul său „Tyll” (ed.Pandora M, 2022, traducătoare, Maria Irod). Mi se părea o carte cam scumpă pentru buzunarul meu. În plus, volumele din bibliotecile de-acasă mai au puțin și ies pe holul blocului. Mă gândeam și la multele cărți care așteptau să fie citite. Într-o zi am decis s-o cumpăr încântată că avea un preț redus. Romanul „Tyll” și-a găsit un loc de cinste și de așteptare în biblioteca din dormitor, iar în această vacanță de vară i-a venit rândul să fie descoperit. Și nu m-a dezamăgit deloc!

Tyll/Till Eulenspiegel (Dil sau Dyl Ulenspiegel)/Til Buhoglindă este plasat de istoriografie în mai multe perioade din Epoca Medievală. A pătruns în folclorul german și al Țărilor de Jos fiind inspirat din viața unui bărbat care-a trăit în prima jumătate a secolului al XIV-lea. Un spirit călător prin Sfântul Impreiu Roman, Til făcea glume la adresa oamenilor pe care-i întâlnea. El pare să fi murit din cauza ciumei care-a bântuit trei continente (Asia, Africa Europa) între anii 1346-1353. Devenit personaj legendar, Tyll Eulenspeigel este considerat și azi, bufonul care satirizează viciile și slăbiciunile umane punându-se în pielea celor care se cred nemuritori, invincibili, perfecți, destoinici. Le arată oglinda deformată a caracterelor lor, este masca flexibilă și vie a fiecărui muritor.

Cam asta face scriitorul Daniel Kehlmann în romanul său: îl aduce în prim-plan pe Til Buhoglindă cu viața și suferințele lui în contextul Războiului de 30 de ani (1618-1648), îi subliniază menirea de oglindă a diverselor persoane pe care le întâlnește în viață: de la tatăl său, morarul Claus, spânzurat ca urmare a fantasmelor unei Inchiziții aproape dispărute, prietena sa din copilărie, Nele, corpolentul conte Martin von Wolkenstein până la Athanasius Kircher, doctor și prelat, responsabil de destrămarea familiei sale, meșterul Tillman, gâdele superstițios, soldații cu care luptă în tranșee sufocante sau sătenii care nu i-au salvat familia atunci când a trebuit. Cu fiecare dintre ei, dar și cu multe alte personaje, Tyll se poartă în mod diferit: tace, îngite abuzurile de orice fel, se perfecționează în mișcare, dans, măiestrie, echilibru. El se adaptează fiecărei energii pe care ceilalți i-o transmit întrucât are în el vibrațiile nevăzute ale pădurii care l-au șocat în copilărie și i-au schimbat viața. Și își ia în serios rolul de bufon mai ales atunci când este angajatul nefericitului Frederick al V-lea, Elector Palatin, rege efemer într-o lume haotică:

„Atunci a apărut Tyll Ullenspiegel vizavi, la fereastra din turla bisericii. A făcut cu mâna, a sărit pe pervaz, a călcat pe funie. Făcea toate astea de parcă n-ar fi fost nimic. De parcă ar fi fost un pas ca oricare altul. Nimeni nu mai vorbea, nu mai striga, nu se mișca, nici nu mai respiram.”

Însă, cele mai importante oglinzi pe care Kehlmann le construiește sînt cele ale lui Tyll cu personajele colective și cu cel al Reginei de-o iarnă, Elisabeta a Scoției sau Elisabeta de Boemia (1596-1662), descendentă din Casa Stuart, fata regelui Iacob I al Angliei și Irlandei (1566-1625).

Personajele colective deschid romanul scriitorului german cu sătenii care l-au uitat pe micuțul Tyll și care se bucură de venirea bufonului, renumit pe tot continentul. Niciunul nu bănuie că sărbătoarea la care participă este premeditată a fi una tragică. Alte personsje colective apar sub diverse înfățișări: oameni care vin în iarmarocuri, trupe de soldați buimaci, mercenari lipsiți de scrupule, politicieni și diplomați care negociază soarta Europei. Toate sînt plasate într-un fel de vortex lingvistic care le macină și le macină până la dezidentificare și dezumanizare.

Elisabeta de Boemia este cea mai reușită oglindă a bufonului, construită după principiul latin „Quid pro quo”. Determinată, neînfricată, încăpățânată, orgolioasă, cultivată, emancipată, Elisabeta își duce la bun sfărșit planul de a-și reabilita familia și de a-l înscăuna pe fiul său, Charles, ca Elector Palatin. Elisabeta este însăși Bufonul, iar Bufonul știe că poartă sufletul Elisabetei care îi tolerează plecările bruște, furtul, aroganțele, glumele cu tușe groase, dar și finele ironii pentru că ea însăși procedează similar cu cei din jur.

Soarta i-a sacrificat Elisabetei un băiat, pe soțul său, o coroană regală, o avere, iar lui Tyll, tatăl și mama, moara și casa, copilăria și măgarul iubit.

Amândoi au dat ceva pentru a primi altceva în schimb: au dat monotonia vieții și siguranța unui trai călduț pe aventură și cunoaștere. Și Tyll, și Elisabeta sînt două spirite neliniștite care umblă, fiecare în cercul său, corectându-i pe ceilalți, cu scopul de-a descoperi sensul vieții.

Multe din scenele romanului Tyll sînt sumbre, adeseori îți dau furnicături pe brațe, întâmplările te transportă atunci și acolo, în pribegia bufonului și în cea a reginei, ambii fără casă și fără țară, într-o construcție literară neliniară, împărțită în capitole asemănătoare cu episoadele unui serial de televiziune. „Tyll” e un roman care te păcălește asemeni bufonului pe care ți-l descrie într-o imaginară poveste cu personaje și întâmplări reale.

Cu sufletul la gură aștepți tot timpul să deschizi o pagină nouă și încă o o pagină. Încerci să anticipezi ceea ce urmează, speri să nu se întâmple ce e mai rău și, de fiecare dată, nu e cum te-ai așteptat. E mai mult. E diferit.

„Tyll” te absoarbe și te obligă să te uiți în prima oglindă pe care o ai în casă, dar mai ales, să te vezi cu oglinda minții și sufletului tău: autoironia, conștientizarea deșertăciunii și credința sînt atributele individuale cel mai dificil de atins.

Foto – wikipedia.org, Pandora M, Humanitas