joi, noiembrie 14, 2024
Recomandări

O călătorie prin viață ca o poveste: „Ficați schimbați” de Bruno Ștefan

Povestea scrisă de profesorul și sociologul Bruno Ștefan te poartă printr-o lume actuală în care doi tineri studenți la istorie, proveniți din medii sociale opuse, se luptă pentru iubirea unei fete și au cariere similare, dar vieți diferite. Asta până la un punct când boala unuia dintre ei și întâmplarea îi readuc laolaltă, iar nevoia unei suferințe individuale se transformă, din cauza hazardului (ori poate a sorții?), într-o suferință comună: aceea a transplantului de ficat.  Cotitura apare când bucățile noi de ficat din organismul fiecăruia, memoratoare de trecut, le influențează, chiar le transformă personalitățile și le schimbă viețile. Povestea „Ficați schimbați” imaginată de Bruno Ștefan descrie o călătorie inițiatică despre cine, ce  și cum sîntem: poate sîntem vehicule materiale și spirituale ale unor energii ancestrale care vor să evolueze și să intre în armonie cu ele însele și cu restul Universului; poate sîntem doar ființe de lut dependente de întâmplare ori ființe de lumină, părți din Creator. Cine știe? Pavel și Alexandru, personajele întâmplărilor, își trăiesc tinerețea și maturitatea în modul tumultuos în care se petrec vremurile care îi însoțesc. Subiectul ales de Bruno Ștefan mi-a amintit  de proza fantastică a lui Mircea Eliade, dar și de stilurile lui Geo Bogza și Mircea Nedelciu: fantasticul e amestecat cu reportajul de fapt divers al întâmplării și cu resemnarea autentică, dar nespusă, a irosirii.  Căutarea, întoarcerea, renunțarea, perseverența, revelația din povestea „Ficați schimbați”  caracterizează o societate care-a dispărut sau e pe cale să apună. Istoriile din poveste, bazate pe știință și paranormal, pe ruine și speculații, pe vrăjitoare aproape dispărute sau căzute în derizoriul unei lumi mercantile, pe pasiunea și deznădejdea iubirii veșnice ne dau puterea să transcendem suferința. Lectură plăcută!

Textul integral este disponibil pe siteul Biroului de Cercetări Sociale https://bcs.com.ro/3521-2/, fiind publicat și de ziarul Evenimentul zilei https://evz.ro/ficati-schimbati.html. Mulțumiri domnului Bruno Ștefan pentru acordul de a reda câteva fragmente.

Ficați schimbați ( fragment)

(…)Cei doi tineri erau diferiți și prin constituția fizică, Pavel fiind mai înalt, dar mai firav, cu brațe lungi și mâini subțiri, ca de pianist, brunet, cu un păr negru bogat și ondulat, pe când Alexandru era puțin mai mic, mai îndesat, musculos, cu palme mari, obișnuite cu sapa și cu munca la câmp, cu un păr blond și rar, tuns scurt datorită unui început de chelie pe care nu încerca s-o ascundă. Pavel era mai timid, mai interiorizat, afișând un zâmbet discret, pe când Alexandru era mai extrovertit, râdea zgomotos, cu o ușoară batjocură la adresa unora, o persiflare ce venea din dorința de a-și evidenția personalitatea, pasiunile și valorile.

Cei doi s-au observat din primele luni de facultate, dar s-au ignorat reciproc, negăsind între ei nici un fel de compatibilitate. Aflați la începutul unui drum studențesc, ambii își căutau colegi cu care să rezoneze, cu aceleași preocupări intelectuale, din medii de proveniență asemănătoare sau cu pasiuni comune pentru feluritele moduri de petrecere a vieții studențești. Se simțea un dispreț între anturajele celor doi tineri și, pentru a nu degenera în certuri inutile, se evitau reciproc, dar se bârfeau așa cum studenții obișnuiau să vorbească despre alții cu aere de superioritate, cu batjocorirea unor apucături ale vreunuia din grupul celălalt. Cei doi însă se ignorau reciproc și credeau că se vor ignora până la sfârșitul facultății, când soarta îi va duce pe alte drumuri pe fiecare. Nici evenimentele sângeroase ale căderii regimului Ceaușescu nu i-a apropiat, deși emoția trăită atunci părea că s-a întins în tot mediul universitar, făcându-i să participe la manifestații ca un singur corp și o singură minte. Au mers la manifestații atunci, ca și la mineriadele și grevele care au urmat, în locuri diferite și deși au făcut fapte eroice nu și-au luat certificate de revoluționari și nici nu au solicitat ulterior vreun fel de beneficii. (…)

Alexandru și Pavel s-au trezit la câteva ore după operație, când anesteziei totale la care fuseseră supuși îi trecuse efectul. În sala de terapie intensivă în care fusese aduși, doctorii le-au vorbit despre complicatele operații realizate aproape simultan, despre dificila perioadă de recuperare care va urma și despre tratamentele pe care vor fi nevoiți să le urmeze o lungă perioadă de timp. Ramona îi vizita pe amândoi la spital și se interesa de evoluția stării lor de sănătate, de nevoile lor, dar și de cele ale infirmierelor, asistentelor și medicilor, pe care-i asalta cu cadouri, flori și prăjituri. Era recunoscătoare lui Pavel pentru salvarea soțului ei, era stingherită de situația gravă în care ajunsese Pavel încercând să-i facă un bine lui Alexandru, dar era în același timp încântată de revederea vechiului ei curtezan după două decenii de când nu îl mai văzuse. Îi ajuta atât pe Alexandru cât și pe Pavel să se ridice din pat, să se spele, să-și schimbe lenjeria. Se gândea la alegerea pe care o făcuse în trecut și-și spunea că, indiferent dacă ar fi ales altceva, tot în același loc s-ar fi aflat acum, dar că drumul până aici ar fi fost altfel, pe șantierele arheologice din țările musulmane și în universitățile occidentale, în comunitățile evreiești din Israel și Statele Unite și în muzeele din jurul Mării Mediterane, ascultând interminabile discuții despre diverse piese și artefacte, ori despre bătălii și regi din antichitate. De multe ori și-a dorit să aibă un copil, dar boala lui Alexandru a făcut-o să se ferească, pentru a nu transmite mai departe cumplita boală ce l-a târât mai bine de 10 ani prin spitale. Pavel observase gesturile ei, simțea în atingerile ei un fior și se gândea și el la vremea tinereții, la soarta pe care-ar fi avut-o dacă ar fi fost mai puțin timid și mai expansiv. Acele luni din ultimul an de facultate când se întâlnea cu ea, fuseseră uitate datorită relațiilor cu alte femei care-au intrat apoi în viața lui și care-l făcuseră să sufere și să-i dispară gândul căsătoriei și dorința de a avea copii. O privea pe Ramona cum îl îngrijea pe Alexandru, dar simțea o răceală ascunsă a lui, o distanțare față de ea, care i se părea tot mai accentuată pe măsură ce îi cunoștea mai bine.

Alexandru și-a revenit rapid după operație cu o uriașă poftă de viață, dar mai ales de mâncare. Se îngrășase peste 20 de kilograme la scurt timp după transplant și un strat consistent de grăsime i se pusese pe burtă, pe piept și pe mâini. Părul îi căzuse aproape complet, dar își lăsase barbă și mustață, care-i dădeau un aer bonom. Nu mai mergea la biserică, iar părerile lui despre politică, altă dată conservatoare, de dreapta, deveneau tot mai apropiate de progresism și de stânga. I se părea că nici comunismul nu fusese chiar așa de rău pe cât fusese ponegrit după 1990 și lăuda politicile sociale ale lui Nicolae Ceaușescu și numeroasele construcții ridicate în vremea lui. (…).

 

Foto -gencraft, Mirela Nicolae