Cătălin Crăciun: „…în viață trebuie să ne urmăm chemarea.”

Pe Cătălin Crăciun din Slobozia, Ialomița îl îndrăgești de la prima privire: fața lui este toată un zâmbet, iar vorba așezată. Ochii strălucitori și veseli te cercetează jucăuș, iar capacitatea sa de muncă este enormă. Lui Cătălin îi plac oamenii de-aceea și-a ales meseria de profesor. Cu cele patru licențe universitare, Cătălin ar putea avea o carieră care să-i aducă bani, mulți bani. Dar nu despre asta este vorba în viața lui, ci despre împărtășirea cunoașterii, despre ajutor și experiențe. Mă bucur să ne cunoaștem și să colaborăm în Ambasada Erasmus+ România! Împărtășim multe valori și încercăm, fiecare după puterile lui, să le transmitem celor din jur că fără educație lumea nu poate evolua.

M.N.: – Ai absolvit mai multe facultăți: teologie ortodoxă pastorală, ingineria și managementul sistemelor tehnologice, educație fizică și sport și biologie și protecția mediului De ce patru și așa de diverse?

C.C.: – În anul 1995 mă înscriam la admiterea de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, seminar pe care l-am absolvit în anul 2000. Aici, timp de cinci ani, am avut parte de-o educație foarte bună, educație care m-a format nu doar din punct de vedere academic, ci și pentru viață. După absolvirea acestui liceu vocațional era firesc să mă înscriu la o facultate de profil, drept pentru care am susținut admiterea la Universitatea Valahia din Târgoviște imediat după examenul de bacalaureat. Aceasta organiza atunci un examen de admitere în luna iulie, toate celelalte centre universitare programând admiterea mai târziu.

După terminarea Facultății de Teologie am susținut examenul de titularizare, examen pe care l-am promovat de prima dată și m-am titularizat din primul an alegând postul de profesor la școala unde-am învățat timp de opt ani (școala primară și gimnazială). În anul 2000, când am intrat în sistemul educational, într-o școala gimnazială se vorbea foarte puțin despre digitalizare în modul de abordare a lecțiilor la clasele primare și gimnaziale drept pentru care inovația și crearea unor demersuri didactice au fost și sînt o preocupare permanentă pentru mine. Cred cu tărie că astăzi, doar imaginând le captezi atenția elevilor care aparțin generației „Z”. Trebuie să vii mereu cu ceva nou, atractiv și interesant, ceva neștiut de ei cum ar fi aplicațiile digitale, deoarece se plictisesc repede, fiind nativi digitali.

Pe a treia facultate, cea de sport, am început-o dintr-o provocare apărută în cadrul unui proiect Erasmus+, prin anul 2016. În acel an începeam cu pași timizi și mărunți să descopăr lumea Erasmus+, despre care regret acum, cu tărie, că nu am descoperit-o mult mai devreme.

A patra facultate „Biologie și protecția mediului” a fost aleasă din pasiune, facultate pe care-am absolvit-o vara trecută la Universitatea Dunărea de Jos din Galați. Pasiunea mea pentru mediu îmi este de mare folos în tot ceea ce-mi propun să fac.

De alfel, cred că nimic nu este întâmplător: toate trei, chiar dacă par diferite ca domenii abordate, sînt într-o strânsă legătură unul cu cealalt, existând noțiuni care se întrepătrund. În proiectele pe care le-am coordonat de-a lungul timpului, fie acestea de tipul eTwinning, fie Erasmus+, mereu au existat activități în care-am pus în practică majoritatea cunoștințelor pe care le-am dobândit în toți acești ani de formare academică.

M.N.: – Sînt convinsă că pregătirea ta multidisciplinară te ajută în viața de zi cu zi. Cum te-a ajutat ea ca scriitor și coordonator de proiecte Erasmus+? Dar ca Ambasador Erasmus+ România?

C.C. : – Nimic nu este întâmplător și toate, chiar dacă sînt domenii diferite, sînt într-o strânsă legătură una cu cealaltă. Există noțiuni care se întrepătrund, iar în proiectele pe care le-am coordonat de-a lungul timpului, fie cele de tipul eTwinning, fie Erasmus+ și eTwinning, mereu au existat activități în care-am pus în practică majoritatea cunoștințelor pe care le-am dobândit în toți acești ani de formare academică.

Evident că având informații și cunoștinte la un nivel ridicat mi-a fost mai ușor să jonglez cu unele informații, să sintetizez informația în echipa de scriere a unui proiect, să gândim frazele, astfel încât să scriem ce ne dorim să facem, dar și să convingem evaluatorul aplicației de faptul că aplicația noastră este una dintre cele mai bune.

După părerea mea, pe lângă interdisciplinaritatea lor, proiectele Erasmus+ abordează o curriculă transversală, ceea ce face din tema unui proiect, una interesantă și atractivă.

A fi ambassador înseamnă o recunoaștere a muncii tale, este o RESPONSABILITATE, te determină și obligă să fii și mai bun, mai creativ, să te autodepășești de la o zi la alta în tot ceea ce faci.

M.N.: – Știu că ai povești foarte frumoase din mobilitățile Erasmus+. Pe câteva le-am ascultat într-o călătorie cu trenul. Mi-ar plăcea să le istorisești cititorilor, pe scurt, una din întâmplările Erasmus.

C.C.: – Of! Sunt atât de multe povești frumoase! Chiar mă simt în dificultate pentru că nu știu la care să mă opresc. De la toate am rămas cu ceva, acel ceva pe care să-l aduc și să-l pun în valoare în activitățile mele. Și totuși, o să mă opresc la un proiect cu mobilități de învățare doar pentru profesori. În cadrul acestui proiect am descoperit cum putem identifica deficitul de atenție la elevi, prin aplicarea testului D2, dar și a soluțiilor pe care le putem aborda. Cred că asta este cu adevărat un model de bună practică, drept pentru care îi mulțumesc și îi sunt recunoscător colegei mele Konya, Fatma Zehra Celebi din Turcia, o colegă și prietenă cu care colaborez din 2018 în diferite proiecte Erasmus+ și eTwinning.

M.N.: – Ți s-a întâmplat ca, în douăzeci de ani de carieră, să ți se spună că ești supracalificat, deci nu te potrivești contextului social?

C.C. : – Cred că în viață trebuie să ne urmăm chemarea. Întotdeauna, în sistemul de învățământ, învățarea este, puțin spus, pe parcursul întregii vieți. Într-un mediu aflat într-o continuă schimbare și inovare ne revine obligația să ne supracalificăm permanent, fie din cauza involuției demografice, fie din cauza evoluției tehnologiei.

M.N.: – Ai absolvit aproape toate studiile universitare înainte de Erasmus+. Cum ți-a schimbat viața programul Erasmus +?

C.C.: – În ceea ce privește studiile mele, înainte de Erasmus+ am absolvit doar Facultatea de Teologie din cadrul UVT Târgoviște și pe cea de informatică. Educația fizică și sportul au fost o provocare pornită în timpul unui proiect Erasmus+ intitulat „Can you play with me?”/”Poți să te joci cu mine?”, în care am organizat o competiție olimpică. Fiind un ecologist convins mi-am zis că trebuie să studiez mai multe despre mediu, mai ales că am abordat această temă în alte cinci proiecte Erasmus și în aproximativ zece proiecte eTwinning.

Programul Erasmus+ m-a schimbat enorm, nu doar din punct de vedere al competențelor de predare-învățare-evaluare, ci și social. Faptul că am cunoscut colegi din diverse medii academice, diferite sisteme educaționale, colegi care mi-au devenit prieteni și cu care colaborez de peste șapte ani înseamnă mult pentru mine și elevii mei.

Le spun mereu elevilor mei care pleacă spre facultăți: „ –Ciocăniți în ușa de la biroul Erasmus+ al facultății, încercați-vă șansa, deoarece Erasmus+ nu deschide doar mintea, ci schimbă viața într-un mod semnificativ.

Cătălin Crăciun este profesor metodist și formator  la CCD Ialomița și predă la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Slobozia și la Școala Gimnazială „George Vâlsan” din Amara.