Sînt o oaie rebelă. Voi?

În decembrie anul trecut mă revedeam cu prietenii mei din Suedia, Gabriela și Valeriu, bucureșteni la origine. Fiind perioada Sărbătorilor de iarnă am schimbat mici cadouri. Printre altele mi-au dăruit cu mare drag un mic tablou pictat pe ceramică. M-am îndrăgostit imediat de el așa că l-am așezat în locul potrivit: deasupra mesei din bucătărie. „Pământul are nevoie de rebeli” scrie pe pancarta drăgălașei oi cocoțată pe spinarea lupilor.

Cu Valeriu am fost colegă mulți ani. Este un profesionist excepțional, la fel ca soția lui, Gabriela. Sînt și doi oameni de mare caracter. Au ales târziu să trăiască în altă parte, la fel ca alți prieteni din tinerețe sau copilărie. O duceau bine și aici, dar acolo societatea este așezată, instituțiile statului funcționează aproape fără reproș. Mai apar sincope, erori medicale, erori de comunicare dar nimeni și nimic în afara lui Dumnezeu nu este perfect. Din micile mele călătorii experiențiale peste hotare, din relatările românilor din diaspora, din lecturi am constatat că orice societate evoluează datorită acestor oi rebele care le spun NU lupilor; ele vor o viață mai bună și se încăpățânează s-o construiască.

Gabriela mi-a zis că sînt o rebelă, deși au fost multe momente în viață când nu am fost așa. Motivele sînt multe, le știți, poate le-ați experimentat și voi: traume famililale și personale, educația, manipularea socială etc..

Zilnic mă uit cu drag la bucățica pictată și îmi dau seama că am rămas o rebelă în adâncul sufletului: sînt o oaie care s-a cocoțat pe lupi de mai multe ori în viață. Periodic am ridicat pancarta pentru a-mi depăși traumele și anxietățile; am apelat la empatie, bunăvoință și perseverență, la studiu și determinare.

O fac și acum după o perioadă lungă și grea, în care vârsta și organismul își spun cuvântul. Micile mele suferințe sînt ale tuturor, jelania mea e a celor care-au ales să râmână aici, într-o țară gestionată de mulți impostori cărora le place jaful stânei pe întuneric.

Problemele mele de sănătate din ultima vreme s-au suprapus pe marile scandaluri din domeniul sănătății. Încă mă simt rău, încă nu sînt la parametrii optimi de funcționare a organismului, încă fac investigații. Așa disfuncțional cum e, sistemul supraviețuiește datorită celor care-l alcătuiesc: sînt medici, paramedici, pompieri, asistente, infirmiere, portari, femei de serviciu, funcționari talentați și dedicați meseriei. Aproape toți mi-au arătat că le pasă. Însă nu e suficient. Nicăieri nu e de-ajuns: nici în educație, nici în cultură, cercetare, industrie sau agricultură.

În trei luni de zile de când bat spitalele, policlinicile, chem salvarea, am avut momente în care m-am gîndit la cum pot desfășura pancarta deasupra lupilor, alogeni și băștonași, care prăduie ținuturile astea de sute de ani. Și vreau s-o întind pe lumină cât e pământul de rotund ca să se vadă peste tot. Singurul răspuns pe care mi l-am dat a fost unitatea. Doar așa mesajul va avea vizibilitate. Cine vrea să fie o oaie rebelă?